marți, 28 ianuarie 2014

Vă invităm... la un ceai ezoteric !

Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice vă invită să participaţi la un colocviu interactiv pe teme ezoterice, desfăşurat Sâmbătă, 1 Februarie 2014, de la orele 16.00, la ceainăria "La un ceai" din Bucureşti, strada Luigi Cazzavillan, nr.25. Preşedintele Centrului, dr. Vlad Sauciuc va vorbi despre istoria societăţilor secrete, despre trecutul, prezentul şi viitorul acestora în lume şi în ţara noastră. Locurile fiind limitate, vă sfătuim să faceţi o rezervare la telefonul 0724 017 318. Vă aşteptăm cu drag !
 Parteneri: KoolHunt, Gratuitor.ro, Alternativ.ro, Teen Press

luni, 12 martie 2012

A luat fiinţă Supremul Consiliu al Orientului şi Occidentului din Italia

Supremul Consiliu al Orientului şi Occidentului pentru ţările Europene, condus de Prea Puternicul şi Ilustrul Frate Vladimir Radu Sauciuc, are bucuria de a anunţa crearea, în data de 1 Decembrie a anului 2011 e.v., a Supremului Consiliu al Orientului şi Occidentului pentru Italia, al cărui Preşedinte Ad-Vitam a fost numit Prea Puternicul şi Ilustrul Frate Massimiliano Strati. Cu acelaşi prilej, Fratele Massimiliano Strati a primit autorizarea de a înfiinţa Supremul Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (Cerneau) şi Marele Priorat al Ritului Scoţian Primitiv (Early Grand Scottish) pe teritoriul Italiei, precum şi Marea Lojă Italiană Mixtă a Riturilor Confederate, structură care va gestiona, din punct de vedere administrativ, lojile simbolice lucrând în primele trei grade ale celor două Rituri amintite mai sus.
Toate aceste structuri vor funcţiona în subordinea Supremului Consiliu al Orientului şi Occidentului pentru Italia, care, la rândul său, este subordonat Supremului Consiliu al Orientului şi Occidentului pentru ţările Europene.
Urăm mult succes Surorilor şi Fraţilor noştri în dificila lor misiune, şi viaţă lungă noului Suprem Consiliu al Orientului şi Occidentului !

joi, 3 noiembrie 2011

O mare recunoaştere internaţională pentru masoneria din România !

Avem bucuria să vă facem cunoscută hotărârea Prea Puternicului şi Ilustrului Frate Andre Fages, moştenitor al filiaţiilor masonice ale Ritului Scoţian Primitiv (Early Grand Scottish Rite) şi ale Ritului Antic şi Acceptat al lui Cerneau, primite în custodie perpetuă de la regretatul Frate Robert Ambelain (Franţa), de a constitui şi emite Patenta definitivă pentru funcţionarea Supremului Consiliu al Orientului şi Occidentului pentru România şi ţările Uniunii Europene, şi de a numi în funcţia de Preşedinte Ad-Vitam al acestui Suprem Consiliu pe Prea Puternicul şi Ilustrul Frate Vladimir Radu Sauciuc.
Acest Suprem Consiliu va coordona activitatea tuturor gradelor celor două Rituri Masonice, atât pe calea Mixtă, cât şi pe cea Masculină şi Feminină, iar Preşedintele Supremului Consiliu are puterea de a înfiinţa structurile masonice tradiţionale ale respectivelor Rituri, în următoarele ţări:
România, Republica Moldova, toate ţările membre ale Uniunii Europene la data de 1 Mai 2011, (cu excepţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a Irlandei, Maltei, Franţei, Belgiei şi Luxemburgului), în Rusia şi toate Republicile Ex-Sovietice, în Serbia şi toate ţările provenind din fosta Iugoslavie, Albania, Turcia, Norvegia, Islanda şi Elveţia.
Supremul Consiliu pentru România şi ţările Europene va funcţiona alături de Supremul Consiliu pentru Franţa şi ţările de limbă franceză şi de Supremul Consiliu pentru Marea Britanie, ţările de limbă engleză şi America Latină, în cadrul unei Federaţii a celor trei Supreme Consilii, al cărei preşedinte onorific pentru o durată de trei ani a fost ales Fratele Andre Fages.
Este un eveniment de o importanţă excepţională, care aduce masoneria română în prim-planul vieţii masonice Europene şi care dă un nou impuls acţiunilor de consolidare şi de dezvoltare a Obedienţelor şi Riturilor masonice spiritualiste din ţara noastră şi din celelalte ţări din Europa.
Totodată, această acţiune vizează perpetuarea moştenirii iniţiatice de o excepţională valoare lăsată de marele scriitor, ocultist şi franc-mason francez Robert Ambelain, continuator al masoneriei sacerdotale, cu adevărat iniţiatice, promovată de John Yarker, Jean Bricaud, Constant Chevillon şi alţii.
Reamintim că Lojile care lucrează în primele trei grade simbolice ale acestor Rituri Masonice fac parte integrantă din Marea Lojă Naţională Mixtă din România, lor adăugându-li-se structurile superioare ale celor două Rituri, conduse de Marele Priorat al Cavalerilor Templieri şi respectiv de Supremul Consiliu de Grad 33 al Ritului Antic şi Acceptat (Cerneau).